Centrul socio-educativ Prundeni reprezintă o iniţiativă pe termen lung de o importanță deosebită din punct de vedere social și educațional, care vine în sprijinul copiilor aflați în situații risc, precum și a membrilor familiilor din care provin aceștia și chiar a dascălilor care au rolul de a-i consilia și educa.
In comuna Prundeni, centrul socio-educativ funcţionează într-un spaţiu existent, deţinut de UAT Prundeni, spaţiu deja amenajat şi dotat corespunzător, ce va fi pus la dispoziţia proiectului pe o perioadă de 5 ani de la implementarea sa.